Get Amazing Stories

Get great contents delivered straight to your inbox everyday, just a click away, Sign Up Now.
Adresa de email
Istorii de succes

Exerciţii simple de făcut ACASĂ, pentru a SLĂBI mai RAPID

Corpul tău are de suferit în urma mâncatului necontrolat? Mesele copioase îşi pun amprenta pe organismul nostru negreşit. Mersul la sală este mai mult decât util pentru a scăpa de kilogramele depuse, însă uneori necesită mult timp.

V-aţi gândit că puteţi face exerciţiile preferate chiar de acasă? Da, chiar aşa. Cum suntem în plin sezon rece, alergatul prin parc, deşi este foarte bun pentru condiţia fizică, poate fi înlocuit cu un set de exerciţii fizice făcute chiar la tine în sufragerie.

În articolul acesta vei afla ce antrenament poţi face chiar de acasă pentru a scăpa de grăsimea depusă pe abdomen, picioare etc.

1. Întinde-te cu spatele pe podea şi cu mâinile deasupra capului. Ridică încet trunchiul şi picioarele şi apoi revino în poziţia iniţială. Repetă de 20 de ori. Este un exerciţiu numai bun pentru a scăpa de burtă.

exercitiul-1

2. Sprijin pe mâini, cu faţa către podea menţine corpul perfect drept, paralel cu solul. Ridică şi întinde piciorul stâng, apoi mâna dreaptă astfel încât să o menţii paralelă cu solul. Aplică aceeaşi mişcare pentru piciorul drept şi mâna stângă. Efectuează câte 10 serii pentru fiecare exerciţiu.

exercitiul-2

3. Exerciţiile cardio pun corpul în mişcare. Iată aici în ce constă 32 de minute de antrenament intens pentru ca ulterior să te simţi mult mai în formă.

 

4. Crunch abdominal  un exerciţiu recomandat bărbaţilor care are rolul de a lucra muşchii trunchiului. Pentru a avea un fizic mult mai bine lucrat este indicat a administra şi suplimentul Lipo Xtreme cu un puternic efect termogenic ce arde caloriile.

 

crunch abdominal

5. Săritura pe orizontală – aşează-te în poziţie de flotare, sprijinindu-te pe vârfurile picioarelor şi în palme, ţinându-ţi braţele întinse la 90 de grade de podea şi trupul la fel, întins. Din această poziţie sari depărtându-ţi picioarele, încordându-ţi abdomenul în acest timp. Braţele le menţii în aceeaşi poziţie, doar picioarele le depărtezi în timpul săriturii. Execută acest exerciţiu de trei ori, timp de un minut, cu câte 15 secunde pauză între cele trei serii.

saritura orizontala

6. Flotări din genunchi – te aşezi în poziţia de flotare, însă cu genunchii pe podea. Palmele sunt pe podea şi mâinile la 45 de grade faţă de corp astfel încât de sus să se vadă ca o săgeată. Cu cât picioarele sunt mai aproape de mâini şi fundul ridicat, cu atât va fi mai uşor.

flotari 2

7. Abdomene către tavan – stat pe spate, cu picioarele îndoite, aduci mâinile deasupra capului şi te ridici de la podea încercând să ajungi cât mai sus cu palmele. Fă repetările controlat şi încearcă să ajungi sus cu palmele. După 4 runde ar trebui să simţi cum îţi arde abdomenul şi cum transpiraţia curge pe spate.

abdomene catre tavan

8.Triceps la scaun–  cu spatele la scaun şi mâinile sprijinite pe el, fundul sub trunchi şi picioarele întinse sprijinite pe podea, te cobori până la nivelul la care mâna formează un unghi de 90 de grade şi împingi ca să te ridici.

 

triceps la scaun

9. Exerciţiu simplu şi intens – în cazul în care nu poţi să ţii minte diferite tipuri de exerciţii, acesta este cel mai bun pentru tine. Faci decât un singur tip şi îţi va trebui un stepper (care poate fi improvizat).

 stepper

10. Exerciţii pentru coapse – scad circumferinţa posteriorului şi ard în jur de 300-400 calorii. Vă asezaţi sprijinite în mâini şi genunchi şi cu privirea înainte. Ridicaţi unul din picioare spre lateral, menţinându-l îndoit de la genunchi. Reveniţi apoi în apropierea piciorului de bază însă fără a-l relaxa sau sprijini, apoi reluaţi ridicarea. Rămâneţi în poziţia maximă de ridicare 5 secunde. Faceţi 30 astfel de repetări pentru fiecare picior.

exercitii pentru coapse

Alături de un regim alimentar sănătos, acest set de exerciţii făcute chiar de acasă sunt numai bune pentru a fi cât mai fit şi a avea un fizic bine lucrat şi chiar atrăgător. Lupta cu kilogramele tale o poţi considera câştigată de către tine. Ai la îndemână tot ce îţi trebuie: antrenament, chiar de acasă, un regim sănătos şi multă voinţă!

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cele mai vizionate

To Top

Fii mereu în voga

Primește cele mai noi și interesante articole, direct în inbox.
Adresa de email
Secure and Spam free...